Dăncilă a trimis pactul pentru bunăstarea românilor către toate partidele. Ce prevede – DOCUMENT

Dăncilă a trimis pactul pentru bunăstarea românilor către toate partidele. Ce prevede - DOCUMENT
Publicat: 13/09/2019, 20:03

„În urmă cu câteva minute PSD a transmis conținutul acestui acord către toate partidele și formațiunile parlamentare, pe care le invităm să analizeze și să semneze propunerea noastră. Am trimis de asemenea acest text spre informare și către partenerii sociali, sindicate și patronate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu.

Redăm integral textul Pactului propus de Viorica Dăncilă:

„Noi, formațiunile politice cu reprezentare în Parlamentul României – Legislatura 2016-2020, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul Pro România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Mișcarea Populară și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților, luând în considerare încrederea cu care ne-au învestit cetățenii români pentru a le reprezenta interesele, Ne angajăm în fața acestora să respectăm prevederile prezentului Pact, document care urmărește realizarea pe termen lung a consensului politic privind menținerea în vigoare a unui set de măsuri esențiale pentru creșterea nivelului de trai în România. Ne angajăm în fața cetățenilor României să nu aducem atingere în niciun fel bunăstării românilor pe care îi reprezentăm, indiferent dacă vom fi la guvernare sau în opoziție. Astfel, noi, partidele semnatare ale prezentului PACT,

Cu privire la pensiile românilor, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Pensiilor care prevăd: majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1775 lei, creșterea nivelului indemnizației minime la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020 și recalcularea pensiilor.

Cu privire la salariile românilor, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Salarizării care prevăd: majorarea salariilor din întregul sistem public, prevăzută la 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2021, majorarea salariilor din Educație de la 1 septembrie 2020, acordarea de vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, acordarea de sporuri, prime și bonusuri.

Cu privire la susținerea facilităților pentru IMM-uri, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează impozitarea întreprinderilor mici și mijlocii cu cifra de afaceri anuală mai mică de 1 milion de euro. Cu privire la sistemul de impozitare, ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează nivelul de impozitare al persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități independente. Cu privire la antreprenorii debutanți, Ne angajăm să continuăm aplicarea anuală a Programului Start-Up Nation privind acordarea de granturi în valoare de 200.000 lei pentru un număr de 10.000 de firme debutante.

Modificări asupra actelor normative menționate pot fi inițiate sau acceptate de către semnatarii acestui Pact strict în sensul îmbunătățirii sau acordării de facilități suplimentare beneficiarilor, fără a afecta în niciun fel drepturile oamenilor și angajamentele luate în fața acestora”, se arată în documentul obținut de Mediafax.

Pactul National Pentru Bunastarea Romanilor by GÂNDUL on Scribd

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
La 60 de ani, regina frumuseții din Buenos Aires arată uluitor de tânără și a...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în această dimineață. Unde s-a produs seismul și ce pagube...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Reguli noi în Grecia. Aceste mașini sunt interzise!
Cornel Dinu se simte tot mai rău: „Nu mai iese din casă”
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Actorul Johnny Wactor a fost ucis în plină stradă. Ce au descoperit oamenii legii la...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un sistem stelar triplu asemenea unei bijuterii cosmice, observat cu Telescopul Hubble
×